- File de istorie

File de istorie

De ce unora obiectele le spun atât de mult, iar altora atât de puţin?

     Se spune că era odată un om care îşi propusese să scrie o lucrare despre o piatră de hotar. Drumeţ fiind, se aşeză pe ea spre odihnă, dar nu mică îi fu mirarea când reuşi să desluşească câteva din buchiile dălţuite. Chiar dacă muşchiul o luase deja în primire, citi buchie cu buchie. Le citi şi le tot citi, dar nu reuşi să înţeleagă gândurile meşterului pietrar.
     Vâzând omul nostru că soarele se lăsă după deal, îşi scoase o bucată de hârtie şi îşi notă cele găsite în speranţa că noaptea îi va fi un duhovnic mai bun.
     La primul han se retrase de îndată în cămăruţă şi scoase hârtia pe care îşi notase cu migală buchiile de pe piatră. Primele raze ale soarelui îl găsi tot în cămăruţă. Stătea pe o laviţă cu mâinile pline de ceară şi privea în continuare bucata de hârtie. Cunoştea fiecare buchie, dar tot nu reuşise să înţeleagă.
     Soarele a mai lăsat de câteva ori locul şi lunii până când omul nostru a înţeles că de unul singur nu poate desluşi gândurile meşterului pietrar.
     Se credea un om cu carte mai multă decât mulţi din jurul lui, dar fu nevoit să lase capul în jos şi să întrebe în dreapta şi în stânga.
     Paşii îl purtară de la întrebare la întrebare şi de la obiect la obiect până când urechile îi auziră numele meşterului pietrar şi anul trecerii lui în lumea celor drepţi. Atunci se îndreptă spre cea mai apropiată mănăstire, în speranţa că stareţul îl va putea ajuta.
     Şi mare noroc avu, căci acolo găsi multe înscrisuri despre meşterul pietrar. Găsi înscrisuri şi despre cel care îl ajutase să aleagă slovele. Găsi înscrisuri şi despre cele întâmplate în respectiva răscruce de drumuri. Găsi înscrisuri şi despre cei care au mai îngrijit acea piatră. Găsi multe înscrisuri. Chipul omului nostru se descreţi.
     După ce-i mulţumi stareţului, porni spre răscruce.
     Piatra îi vorbise.